The Guardian scrie că Vaticanul ar deține mai multe proprietăți în Marea Britanie, Franța și Elveția, construite sau cumpărate din banii pe care Benito Mussolini i-a oferit în 1929 papei de la acea vreme, Pius al XI-lea, după ce acesta a recunoscut regimul fascist.
Publicația britanică scrie că, în prezent, fondul depășește 680 de milioane de euro. Din banii de la Mussolini, Vaticanul a cumpărat proprietăți în cel mai luxos cartier din Londra, dar și în Paris ori Elveția, printr-un off-shore.
––––––––––––––––––––––––––
––––––––––––––––––––––––––
Guardian scrie că pe mulți i-ar putea surprinde eforturile făcute de Vatican pentru a „ascunde” banii oferiți de Mussolini: ei au cumpărat clădirile din Marea Britanie prin intermediul firmei British Grolux Investments Ltd., la care au acțiuni doi bancheri cu puternice convingeri catolice: John Varley și Robin Herbert.
Deoarece Varley, Herbert și secretarul British Grolux Investments Ltd, John Jenkins, nu au răspuns solicitărilor Guardian referitoare la patronii firmei, jurnaliștii britanici au cercetat arhivele. Astfel, se pare că British Grolux Investments Ltd ar proveni din fuziunea altor două companii, care ar fi fost la rândul lor controlate de o firmă elvețiană, Profima SA.
Arhivele britanice din cel de-al Doilea Război Mondial dovedesc că Profima SA este holdingul Vaticanului, acuzat la vremea respectivă că s-ar fi angajat în „activități contrare interesului Alianței”. Profima SA era controlată de Bernandino Nogara, un avocat bănuit că ar dori să transfere în Elveția acțiunile a două firme franceze deținute de Vatican, pentru ca guvernul din Hexagon să nu le considere „bunuri inamice”.
De altfel, Guardian scrie că, în 1943, și Marea Britanie a acuzat Vaticanul de „lucruri murdare” și de manipularea finanțelor, pentru a servi „interese poltice străine”. Ulterior, Nogara a plimbat banii de la Mussolini în Luxemburg, apoi a încorporat British Grolux, una dintre cele două firme care au fuzionat, formând British Grolux Investments Ltd.
Istoricii spun că banii de la Mussolini au fost foarte importanți pentru Vatican, care acum este independent financiar. „Vaticanul este stabil din punct de vedere financiar, nu vor mai fi săraci niciodată”, a explicat istoricul John Pollard de la Cambridge.
În prezent, banii donați de Mussolini Vaticanului sunt administrați de bancherul Paolo Mennini.